"Domnul Mişa nu a fost ieri (la şedinţa coaliţiei, n. r.), o să ne vedem mâine (miercuri - n.r.). Ceea ce s-a prezentat până acum: sunt prevăzute toate actele normative care au fost adoptate, este încadrare sun 3% deficit, un program de investiţii bun", a declarat Liviu Dragnea, întrebat dacă este mulţumit de cum arată până acum draftul de buget pentru anul viitor, scrie Hotnews.
Liderul PSD a spus că nouă lege pensiilor nu este prinsă în bugetul pentru 2018 deoarece nu a fost încă adoptată, spunând că nu este obligatoriu că această să se aplice de anul viitor.
"Nu, din moment ce nu-i adoptată. Ca să vii cu un proiect de lege a bugetului de stat, nu poţi să vii decât pe legi adoptate, nu poţi să prezumi că în anul următor sau peste o lună va fi adoptată o lege. Am şi discutat despre asta, că legea pensiilor nu este obligatoriu să-şi producă efectele financiare în 2018. În schimb, toate creşterile de care am vorbit în programul de guvernare sunt prinse în legea bugetului", a precizat Dragnea.
Întrebat pe ce creştere economică se bazează bugetul pentru anul viitor, liderul social-democrat a spus că detaliile vor fi făcute publice miercuri, după şedinţa coaliţiei.