Ne vom duce (la consultări cu preşedintele - n.r.). Noi tot timpul mergem la consultări, indiferent unde ne aflăm, de ce parte a Parlamentului - în opoziţie sau la guvernare. Mergem la consultări şi, bineînţeles, după consultări, vom şti cine cu ce propunere vine, cine ce propunere are, după care urmează o nominalizare şi, bineînţeles, o dezbatere a unui program şi a listei de guvern", a precizat Kelemen Hunor.
Potrivit acestuia, important este să se găsească "o personalitate politică din rândul partidelor parlamentare".
"Anticipatele acum nu sunt posibile, dar pe termen mediu - anul viitor sau în 2023 - eu nu aş afirma că nu pot fi organizate alegeri anticipate. E greu să ajungi acolo. Dar e o perioadă foarte lungă de trei ani să mergi cu un guvern minoritar. Important este să se găsească o personalitate, o persoană, un om politic, de undeva din Parlament, din partidele parlamentare. Dacă PSD nu vine cu o coaliţie, PNL are următoarea prioritate, care ar avea capacitatea de a coagula o majoritate pentru a susţine un guvern, să câştigăm timp, să trecem peste iarnă şi bineînţeles acest lucru înseamnă că, după aceea, de fiecare dată trebuie să negociem pentru susţinerea guvernului. Cam aşa văd eu destul de echilibrat şi raţional ceea ce se poate întâmpla în zilele următoare", a explicat liderul UDMR.
El a subliniat că lucrul cel mai important este legat de ceea ce aşteaptă oamenii de la clasa politică, de la oamenii politici pe care i-au ales.