Iată un fragment din interviu:
Cum a fost după gratii, coleg de celulă cu Radu Mazăre?
Şi cu Radu Mazăre, pentru că am stat în cameră opt inși în unsprezece metri pătrați, şase metri fiind doar paturile, un metru și ceva toaleta, deci pe trei metri și ceva ne învârteam opt inşi. A fost un șoc, e un șoc să pleci de unde pleci, de la un anumit nivel şi în loc să te duci la birou să muncești, să faci alte lucruri, să ajungi să fii tratat ca un infractor nefiind condamnat. Mi se pare că este, cum să zic, că se încalcă drepturile omului și toate drepturile normale care pot fi într-un stat civilizat!
Cum aţi ajuns aici, în situaţia asta?
Eee, știți mai bine, și nu numai dumneavoastră, cred că, din păcate, cu toții știm, oameni politici, oameni din presă, cu toții știm ceea ce se întâmplă și cum ajung unii și alții în arest, dar considerăm că nouă nu ni se poate întâmpla și în momentul în care vezi că ți se întâmplă și ție nu-ți vine să crezi! Ştim foarte bine jocurile cum au fost și de ce a trebuit să mă duc eu şi cine a grăbit…