Tribunalul a respins şi cererea de recuzare a completului de judecată formulată de Petru Becheru, iar acesta are drept de recurs în termen de 5 zile. "Respinge cererea de recuzare a judecătorilor Cristian Nicolae Iliescu şi Ruslana Sorbala, membri ai completului de apel C4A, formulate de apelantul Becheru Petru-loan, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii", se precizează în decizia instanţei.
Instanţa din Dolj a decis să sesizeze Curtea Constituţională a României în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin.2 şi 3 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, care prevede că „este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate”. Validarea mandatului de primar al Craiovei al Olguţei Vasilescu a fost contestată în instanţă de Petru Becheru, pe motiv că „majoritatea absolută a craiovenilor nu o vor primar, în condiţiile în care peste 65% din voturile valabil exprimate au fost în favoarea altor candidaţi”.
În acelaşi timp, la Curtea de Apel Craiova se judecă cererea de strămutare a dosarului de la Tribunalul Dolj, termenul fiind pe 10 noiembrie.