"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a luat notă cu satisfacţie de rezultatul estimativ al alegerilor parlamentare desfăşurate duminică, 30 noiembrie, în Republica Moldova. Şeful statului salută victoria partidelor parlamentare proeuropene din Republica Moldova, Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat şi Partidul Liberal, şi se bucură pentru cetăţenii Republicii Moldova", se arată în comunicatul de presă transmis de Administraţia Prezidenţială.
"În acelaşi timp, domnul preşedinte Traian Băsescu speră că vor fi accelerate procesele de modernizare a Republicii Moldova şi de apropiere de Uniunea Europeană şi reiterează faptul că România va fi în continuare un partener în realizarea acestor obiective", menţionează sursa citată.
Potrivit rezultatelor anunţate după prelucrarea a peste 89 la sută din procesele verbale încheiate în urma alegerilor de duminică din R.Moldova, PSRM se menţine pe primul loc cu 25 de mandate, urmat de PLDM cu 24 de mandate, PCRM cu 21 de mandate, PDM cu 19 mandate şi PL cu 12 mandate.