"M-am ţinut departe de această campanie pe care am considerat-o ineficientă şi chiar contraproductivă, cum e afişul acela cu "Ridicăm România". Nu ştiu cine a putut să facă un afiş atât de prost! Întâi, când am văzut afişul respectiv pe Internet, am crezut că este o glumă a adversarilor, pentru că e foarte caraghios. E ca un afiş de film, un fel de co-producţie Hollywood şi Mosfilm, cu tenta asta de realism-socialism în fundal, cu batoza, cu macaralele şi aşa mai departe. E comic", a declarat Toader Paleologu, la RFI.
Acesta și-a continuat tirul: "Mulţi dintre colegii mei din PMP au început încă din seara alegerilor să spună că e o mare victorie, că este singurul partid de dreapta care a progresat şi alte baliverne de astea de care râd şi curcile, este de un comic nemaipomenit! Întâi am râs de m-am prăpădit văzând şi auzind aceste lucruri, după care mi-am dat seama că e un caz colectiv de orbire, iar mesajul pe care-l transmit asemenea declaraţii este dezastruos din punct de vedere politic, pentru că electoratul percepe acest lucru ca pe o sfidare sau ca pe o incapacitate funciară de a recunoaşte realitatea".