Întrebat de jurnaliști dacă ia considerare de la toamnă să redeschidă discuția unei moțiuni de cenzură, acesta a răspuns afirmativ.
"Da. (...) Nu putem să stăm indiferenți la situația pe care o vedem și care este o situație de continuă degradare a vieții economice, sociale, a statului de drept", a spus Tăriceanu.
Totodată, el a amintit că ALDE va merge singur la parlamentare.
"Dacă situația politică se modifică, dacă evoluția pe care o vedem azi se va schimba într-o manieră dramatică, putem să luăm în discuție și alte variante, (...) nimic nu ne obligă să rămânem închistați într-un anumit proiect, dar așa cum văd evoluția în momentul de față cele mai mari șanse sunt cum am făcut și la locale de altfel, să mergem pe liste separat", a adăugat Tăriceanu.
La rândul său, Daniel Constantin a arătat că ALDE nu va avea niciun fel de colaborare cu PMP.
"Sunt colaborări la nivel de Consiliu Județean, nu știu, unde s-au constituit majorități, dar din acest moment probabil că acolo unde vor fi proiecte în interesul cetățenilor poate vor fi locuri în care se va vota împreună, dar nu vom avea niciun fel de colaborare politică nici în plan local, nici în plan parlamentar cu Traian Băsescu sau partidul domniei sale. Aceste colaborări pot fi punctuale, la nivel de proiecte și nu la nivel politic, pentru administrația publică, dar ele nu au nimic în comun cu ceea ce înseamnă politica locală sau națională", a menționat Constantin.