"Care este numărul cetățenilor români cărora le-au fost interceptate și înregistrate comunicațiile efectuate prin telefon sau prin intermediul calculatoarelor personale în perioada 2000-2016? Câte interceptări și înregistrări s-au făcut pe baza unor mandate emise pe numele cetățenilor români în perioada 2000-2016?", întreabă președinte Senatului, potrivit unui document remis, luni, AGERPRES.
Potrivit documentului, cele două întrebări au fost înregistrate la Senat, pentru secțiunea "Întrebări, interpelări și răspunsuri" a plenului de luni.
Joi, după ce Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibile, contestațiile formulate împotriva Legii 235/2015 care reglementează actul normativ privind prelucrarea datelor cu caracter personal, Tăriceanu a afirmat că nu este de acord cu decizia Curții Constituționale, dar că este obligat să o respecte.
"Mă așteptam la decizia Curții Constituționale în ceea ce privește legile Big Brother. Cred că este îngrijorător că la Curtea Constituțională au ajuns judecători care au dovedit prin activitatea lor un dispreț la adresa drepturilor și libertăților cetățenilor și mă refer la Livia Stanciu", a scris Tăriceanu pe Facebook.
El susținea că în urma deciziei CCR două lucruri nu mai pot fi amânate, și anume un cadru legislativ mult mai restrictiv pentru instituțiile de forță și un răspuns din partea instituțiilor îndreptățite, "începând cu Ministerul Justiției și doamna Prună", cu privire la situația interceptărilor din ultimii ani.