Un anume Valeriu Nicolae Ciolan, care se autointitulează pompos jurnalist, a răspuns ordinului de zi pe unitate și a lansat un atac la adresa jurnalistei Anca Alexandrescu, după dezvăluirile incendiare despre tartorul Statului Paralel, Florian Coldea, și filmările surprinse în exclusivitate cu escapada spionului la Untold Dubai, unde a fost umilit de omul de afaceri Sergiu Diacomatu, care i-a turnat un pahar cu băutură în cap.
Atmosferă mult prea incendiară la UNTOLD Dubai: Florian Coldea, luat la bătaie în loja VIP. Generalul are planuri mari: vrea să-și lanseze o criptomonedă - FOTO
După derapajul murdar al omului de casă al securiștilor, jurnalista Anca Alexandrescu a postat, pe contul de Facebook, un mesaj pentru Florian Coldea în care îl provoacă să vină la emisiunea Culisele Statului Paralel, la un dialog onest și direct, și îl somează să înceteze să-și mai pună slugile să-i atace familia.
"Coldea, daca ai sange in instalatie, vino la emisiune! Nu-ti mai pune slugile securiste sa ma atace pe mine, pe cei din familia mea, pe tatal meu mort si pe apropiatii mei! Esti penibil! Ca si “vanatorul de impostori”, el insusi un securist userist al lui Ciolos (creatia ta 100%)! Ca si ala pe care l-ai salvat de puscarie! Un caracter infect care a luat nevestele prietenilor si dupa ce a lins blidele la Vantu, Basescu si Elena Udrea si a stat in celebra sufragerie a devenit mare luptator impotriva “statului paralel”! Mars, ma “fatalailor”! Ca sa o citez si pe umila voastră croitoreasa care ataca si pupa la comanda!", a scris Anca Alexandrescu.
De altfel, însuși Florian Coldea a jignit-o pe Anca Alexandrescu pe aeroportul din Dubai, la întoarcerea în țară. Atunci, șeful spionilor a numit-o pe jurnalistă "ticăloasă".
Anca Alexandrescu prezintă IMAGINI INCENDIARE: PRIMA CONFRUNTARE DIRECTĂ cu Florian Coldea, în Dubai. Fostul șef al spionilor, reacție ȘOC - VIDEO
Cine este Valeriu Nicolae Ciolan, sluga securiștilor
Valeriu Nicolae Ciolan este ONG-ist, speaker, influencer, fost membru de partid, scrib la gazetă și salvatorul sufletelor pierdute. Sluga perfectă a securiștilor.
La comandă, Ciolan și-a arătat colții și a făcut abuz de misoginism pentru o miză inexistentă: libertatea presei și promovarea adevărului par a-i fi străine acestui jurnalist artificial clonat în laboratoarele statului paralel.
Potrivit declarației de avere pe care a depus-o pe vremea când a candidat ca independent la Camera Deputaților, jurnalistul de carton a strâns ban pe ban o avere deloc de neglijat. Semn că Ciolan i-a fost un nume predestinat.
Pe lângă două case la Jilava, unde are și domiciliul, Ciolan are și două autoturisme. În conturi, la acea vreme adunase lei, euro, dolari americani și dolari canadieni, echivalentul a jumătate de milion de euro.
La rubrica de salarii, a menționat niște dividende: puțin peste 57.000 de lei, în 2019. Dividendele au venit din profitul firmei B.Y.N.D. Consultancy SRL.
B.Y.N.D. Consultancy SRL a fost înființată în iunie 2018 și îl are ca unic asociat pe Ciolan.
În numai șase luni de funcționare din 2018, firma a făcut un profit net de 141.700 de lei, fără nici un angajat. Ca să facă acest profit, a cheltuit puțin sub 22.000 de lei. Probabil pe mici consumabile și contabilitate. Pe scurt, Ciolan a produs pentru sine, ca unic asociat, peste 140.000 de lei curați din "activități de consultanță pentru afaceri și management": a dat consultanță de peste 20.000 de lei lunar.
Dar 2019 a fost cu adevărat spectaculos: profitul net a fost de exact 1.054.523 lei. Pentru realizarea acestui profit, s-au cheltuit fix 170.424 de lei. Adevărat, între timp a apărut și un angajat la firmă.
Nicolae Ciolan a precizat (pe Facebook) că suma obținută de B.Y.N.D. Consultancy SRL provine din contracte de consultanță și PR cu companii din Qatar și Marea Britanie, pe care nu le-a nominalizat, scriu jurnaliștii de la Newsweek. Ciolan a adăugat că tariful firmei este de 350 de dolari pe oră pentru aceste servicii, însă nu a oferit alte detalii.
Vasile Nicolae Ciolan, un USR-ist sadea
Valeriu Nicolae Ciolan s-a implicat activ în suportul și acordarea de sprijin familiilor rrome din Ferentari și din alte cartiere sărace și are un tipar comun cu al unei categorii de politicieni de rit nou. A studiat în afară (studii diplomatice în Valletta, Malta), iar apoi a lucrat ca informatician prin America și Canada. A revenit în țară mânat de dorul de casă și a aterizat în cabinetul de premier al lui Dacian Cioloș.