”Vă cer public să luaţi măsurile care se impun pentru a evita riscul votului multiplu după următorul model: cetăţean român etnic maghiar votează la secţia la care este arondat, iar apoi merge la consulat sau chiar este transportat în ţara vecină pentru a da un vot care contează şi la europarlamentarele din Ungaria. Trebuie luate măsuri clare, pentru că nu există un sistem informatic comun România – Ungaria care să semnaleze automat un eventual vot multiplu.
De notat faptul că, în România, s-ar vota pe baza cărţii de identitate, pe când, în Ungaria, s-ar vota pe baza paşaportului. Luând în considerare faptul că istoria ne-a arătat că prezenţa la alegerile europarlamentare este relativ scăzută prin comparaţie cu alte scrutinuri, această formă de fraudă electorală poate fi de natură să influenţeze decisiv rezultatul alegerilor din ambele ţări”, a mai scris Tomac în scrisoare.
Potrivit acestuia, ”este important ca oamenii să fie informaţi că acest tip de vot multiplu se pedepseşte conform rigorilor legii româneşti, chiar dacă el este manifestat în două ţări distincte”.