"Mai mult ca sigur voi ataca în contencios administrativ la Tribunalul București, probabil săptămâna viitoare. (...) Înlăturarea de la Primărie, dacă urmăriți expunerea de motive (a hotărârii prin care a fost înlăturat de la conducerea Primăriei — n.r.), consider că a fost ilegală. În primul rând că expunerea de motive este una falsă în ceea ce privește transparentizarea actului administrativ", a afirmat fostul edil pentru Agerpres.
În opinia sa, în expunerea de motive sunt "bazaconii".
"Este un neadevăr tot ce au spus în acea expunere de motive. Pe ei i-a interesat să ajungă la 'ciolan' acum, când mai sunt niște bani în bugetul Primăriei. Tot ce au scris acolo sunt numai bazaconii. Au încercat pe partea de corupție, au văzut că nu le iese nimic, pentru că mi-am văzut de treaba mea, au văzut că nu am făcut niciun fel de contract nici eu, nici prin interpuși, nici prin interpușii interpușilor. Au zis: 'Cu ce să-l facem să plece pe ăsta, că nu vrea să ne numească directori, să ne lase în continuare să lucrăm și a început să spună din casă". Și atunci s-au supărat, au dat mâna 'aripa Negoiță' cu PSD, PNL și parte din PMP", a susținut fostul primar.
El a menționat că a făcut demersuri privind transparentizarea actului administrativ.
"În prima ședință ordinară, punctul 1 sau 2 a făcut referire la contractarea unor servicii de audit extern. Există o decizie 1.512 prin care am solicitat tuturor instituțiilor aflate în subordinea CGMB și a direcțiilor din cadrul Primăriei să urce pe site, conform tabelului pe care l-am sugerat, toate datele referitoare la contractele ce fac obiectul OG 34 și nu numai, respectiv care sunt fie de licitație — vorbim despre sume de peste 30.000 de euro — sau sub 30.000 de euro, indiferent că este vorba despre un contract ce are suma 1.000 de lei", a precizat Ștefănel-Dan Marin.
Referitor la luarea unor măsuri urgente pentru București, el a spus că ordinea de zi a ședinței din 26 noiembrie, unde figura un proiect privind bugetul RADET, a fost postată pe site în jurul datei de 20 noiembrie.
"Se știa că aveam bugetul RADET pe ordinea de zi. Cu toate astea, nu și-au permis să mai aștepte", a spus fostul edil, înlăturat de la șefia Primăriei Capitalei pe 24 noiembrie.
El a mai susținut, pe de altă parte, că a dorit să elimine corupția.
"Tot ceea ce înseamnă extirparea oricărei fapte de corupție și a oricăror combinații pe care unii factori politici le făceau în Primărie aveam de gând să le elimin, ceea ce am și făcut în două luni. Nu este ușor să dai jos niște directori destul de mari, care aveau conexiuni în lumea politică", a subliniat fostul primar general interimar al Capitalei.
Ștefănel-Dan Marin a publicat pe pagina sa de Facebook o listă cu opt persoane care i-au fost propuse pentru funcții de conducere în Primăria Capitalei și pe care, menționează el, a refuzat să-i numească.
Potrivit postării, funcțiile sunt următoarele: consilier personal pe domeniul Transporturi și Turism, director general Direcția Infrastructură și Servicii Publice, director general Direcția Generală Operațiuni, director general și director general adjunct la Administrația Străzilor, director general Club Sportiv Municipal București, director general Centrul de Cultură "Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului" și un post la Administrația Cimitirelor și Crematoriilor.
"Refuzul numirii persoanelor de mai sus este unul dintre motivele pentru care am fost destituit. "Curățenie până la capăt! P.S. Urmează: Legăturile alambicate între anumite firme deținute de interpuși cu anumite instituții de cultură", a mai scris el pe rețeaua de socializare.