Astăzi, Consiliul Național al PNL se reunește pentru a stabili pașii premergători Congresului din 25 septembrie, când liberalii își vor alege președintele.
Deocamdată, Ludovic Orban este singurul care și-a anunțat candidatura la șefia partidului. El este susținut de numeroși lideri locali PNL. “Regiunea Sud-Est, la aceeași masă, înainte de Consiliul Național PNL” scrie deputatul liberal Ionel Dancă, pe pagina sa de Facebook, cu câteva ore înainte de întrunirea de astăzi. În imagine sunt adunați la aceași masă Ana-Maria Dimitriu - PNL Vrancea, George Stângă - PNL Galați, Alexandru Popa - PNL Braila, Mircea Banias - PNL Constanța și George Siscu - PNL Tulcea. Și senatorul Eugen Pîrvulescu a anunțat că liberalii din Teleorman au stabilit că voturile organizației județene a liberalilor vor merge în toamnă către Ludovic Orban.