''Acesta nu este un sistem defensiv. El face parte din potențialul nuclear strategic al SUA adus la periferie. În acest caz, Europa de Est este o astfel de periferie. Până acum, cei care au luat astfel de decizii au trăit în liniște și siguranță. Acum, întrucât aceste elemente ale apărării antirachetă sunt desfășurate, suntem nevoiți să ne gândim cum să neutralizăm amenințările emergente la adresa Federației Ruse'', a spus Putin.
Alături de desfășurarea unor nave transportând rachete Aegis în Marea Mediterană și de alte elemente ale scutului antirachetă în Polonia, obiectivul din România este ''încă un pas către șubrezirea securității internaționale și începutul unei noi curse a înarmării'', a adăugat șeful statului rus.
El a menționat că Rusia nu va fi atrasă în această cursă, dar va continua să își reînarmeze forțele armate și navale și va cheltui fondurile aprobate, într-o manieră care va ''confirma actualul echilibru strategic de forțe''.
Adjunctul secretarului american al apărării, Robert Work, a afirmat joi că scutul antirachetă nu va fi folosit împotriva vreunei amenințări viitoare din partea rachetelor rusești. La rândul său, asistentul secretarului de stat al SUA pentru controlul, verificarea și conformitatea armamentelor, Frank Rose, avertiza că rachetele balistice iraniene pot lovi părți ale Europei, inclusiv România.
Vladimir Putin a afirmat că perspectiva unei amenințări nucleare dinspre Iran nu ar trebui să mai fie luată în serios și că ea este folosită de Washington ca un pretext pentru a-și dezvolta scutul său antirachetă în Europa. Întregul sistem de apărare antirachetă al SUA în Europa, care va fi finalizat în 2018 după instalarea elementelor din Polonia, se bazează pe radare ce vor detecta lansările de rachete balistice în spațiu. Traiectoria rachetei va fi măsurată apoi cu ajutorul unor senzori, iar racheta va fi distrusă în spațiu înainte de a reintra în atmosfera terestră.
Interceptorii vor putea fi lansați de pe nave sau de la sol. Baza de la Deveselu a devenit joi prima unitate din Europa unde este operațională o componentă terestră a scutului american antirachetă care ar trebui să protejeze Europa de eventuale atacuri cu rachete balistice
Poziția oficială a NATO, exprimată și la ceremonia de joi, este că scutul de la Deveselu are un rol pur defensiv și obiectivul său este de a descuraja acțiuni agresive din partea unor state cu veleități nucleare din Asia și Orientul Mijlociu, precum Coreea de Nord sau Iranul. În schimb, Rusia consideră că acest scut afectează echilibrul strategic și îi amenință securitatea.