"Da, o să îl susținem. Nu avem niciun motiv să nu îl susținem pe domnul Ungureanu", a spus Kelemen Hunor, la Palatul Parlamentului.
În schimb, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, miercuri, că propunerea făcută de preşedintele Klaus Iohannis, care l-a nominalizat pe Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE, este ilegală din punct de vedere procedural, el susţinând şi că premierul Ponta ”nu ştie nimic şi nu a fost consultat”.
”Această propunere, din punct de vedere legal, poate ajunge la Parlament doar prin CSAT”, a spus Ilie Sârbu, potrivit mediafax.ro.
El a mai spus că, pe lângă faptul că propunerea preşedintelui nu este legală din punct de vedere procedural, ”se strică o tradiţie”.
”S-a stricat şi o tradiţie - ca unul din şefii serviciilor de informaţii să fie de la opoziţie, altul să fie de la putere. Noi nu ne-am bătut foarte tare să avem şef la SIE”, a mai afirmat liderul senatorilor PSD.
Mihai Răzvan Ungureanu a fost propus la șefia SIE de președintele Iohannis, anunță Administrația Prezidențială. Acesta va trebui să treacă de audierea în cadrul Comisiei parlamentare de control SIE, iar apoi, de votul plenului reunit al Parlamentului. Ungureanu a mai fost la conducerea SIE în anul 2007.
”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a nominalizat pentru funcția de director al Serviciului de Informații Externe pe domnul Mihai-Răzvan Ungureanu. Conform prevederilor constituționale, domnul Președinte Klaus Iohannis i-a înștiințat, printr-o scrisoare oficială, pe președinții celor două Camere ale Parlamentului despre această nominalizare, urmând ca Parlamentul să adopte o hotărâre în acest sens”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Mihai Răzvan Ungureanu a declarat la Senat, că este o onoare propunerea funcției: ” Este o onoare pentru mine propunerea funcției”.