PSD a depus luni la Curtea de Apel Bucureşti o cerere în anulare împotriva prevederilor din hotărârile de Guvern 730/2021 şi 795/2021, prin care numărul participanţilor la mitingurile de protest sau orice alte demonstraţii în aer liber este restrâns la 100, respectiv 500 de persoane.
Astfel, printre măsurile necesare prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, Guvernul „include şi restricţii destinate celor care i-ar contesta activitatea politică.”
Faptul că, spre deosebire de mitinguri şi demonstraţii, în cazul evenimentelor culturale participarea este condiţionată de vaccinare sau test PCR nu justifică restrângerea dreptului la întrunire, atâta timp cât, conform informaţiilor oficiale, nu există date ştiinţifice cu privire la transmiterea/netransmiterea virusului de către persoanele vaccinate. În acest sens, chiar pe site-ul oficial al Guvernului României – vaccinare-covid.gov.ro – se menţionează că „datele despre măsura în care o persoană vaccinată mai poate transmite virusul urmează a fi generate, colectate şi analizate în perioada următoare”, mai indică sursa citată.În afară de argumentele de mai sus, în cererea în anulare depusă de PSD se face referire şi la o serie de vicii de formă ale celor două hotărâri de guvern, cum ar fi lipsa unei evaluări de impact a măsurilor propuse, lipsa studiilor şi analizelor ştiinţifice cu privire la efectele sociale şi politice sau absenţa unei motivări detaliate care să respecte normele de tehnică legislativă.