Proiectul de buget al Sectorului 1 pe anul 2021, propus de primarul Clotilde Armand, a fost respins în şedinţa Consiliului Local de luni. Proiectul de hotărâre nu a primit suficiente voturi pentru a fi adoptat, înregistrându-se 11 voturi \"pentru\", 6 abţineri şi 9 voturi \"împotrivă\".
Consilierul local liberal Dinu-Nicolae Gheorghe i-a solicitat lui Clotilde Armand scoaterea proiectului de pe ordinea de zi, pe motiv că bugetul propus este ilegal, întrucât e construit în baza unei organigrame suspendate de instanţă. El a afirmat că, în această speţă, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) a opinat că se revine la situaţia anterioară hotărârii de Consiliu Local referitoare la reorganizarea aparatului de specialitate al primarului Sectorului 1.
"Şi noi insistăm să intrăm în legalitate şi solicităm totodată aparatului de specialitate să întreprindă toate măsurile necesare pentru intrarea în legalitate, pentru că nu cred că vrea cineva din rândul consilierilor locali să voteze un buget ilegal", a declarat consilierul local PSD Daniela Popa.
Clotilde Armand a menţionat că decizia instanţei vizează suspendarea unei hotărâri care este deja implementată. Ea a insistat asupra importanţei de a vota bugetul, chiar şi în eventualitatea în care hotărârea de reorganizare luată de Consiliul Local ar fi anulată de instanţă.
"Tot va trebui să avem un buget şi atunci vă propun totuşi să facem aceste investiţii, să votăm acum. O să avem timp să rectificăm (...) dacă într-adevăr avem o decizie de anulare, dar deocamdată fiecare zi contează. (...) Avem nişte constructori care aşteaptă să fie plătiţi, avem nişte proceduri care aşteaptă să fie avansate, avem nişte investiţii care sunt necesare. Hai să avem acest gest responsabil şi să votăm bugetul!", a afirmat primarul Sectorului 1.
Secretarul general al Sectorului 1, Lavinia Ionescu, a precizat că autoritatea locală a solicitat lămuriri de la ANFP în urma răspunsului acestei instituţii către PNL Sector 1.
"După o întrevedere pentru clarificarea acestui răspuns la Agenţia Naţională, unde am fost împreună cu doamna primar joia trecută, am ajuns în discuţiile cu reprezentanţii Agenţiei şi chiar cu domnul preşedinte Liviu Mălureanu la concluzia că acest răspuns pe care-l primiseţi dumneavoastră nu a avut în vedere şi nu a fost conexat cu această adresă a noastră din 6 aprilie, care era mai detaliată (...) Nu pot da răspunsuri cu privire la întrebări de genul dacă are această suspendare efect asupra proiectului de buget. Agenţia ne-a răspuns foarte clar la întâlnire: \"Nu, noi nu avem astfel de atribuţii, noi ne-am referit strict cu privire la gestionarea funcţiilor publice\"", a declarat Lavinia Ionescu.
Consilierul USR PLUS Alina Grigorescu a opinat că hotărârea instanţei trebuia pusă în aplicare în situaţia în care, până la momentul pronunţării, reorganizarea nu ar fi avut loc. "Hotărârea este executorie. Aceasta înseamnă că, de la momentul la care a fost pronunţată, hotărârea de Consiliul Local a cărei suspendare a decis-o nu mai produce efecte pentru viitor. (...) Noi, la acest moment, suntem în situaţia în care reorganizarea a avut loc", a afirmat Alina Grigorescu.
Consiliul Local Sector 1 a respins, în şedinţa din 12 aprilie, ordinea de zi care cuprindea şi proiectul de buget pe 2021, deoarece nu s-au înregistrat suficiente voturi pentru a fi adoptată.