„Astăzi e o zi importantă. Avem vizita oficială premierului Ucrainei, domnul Denis Shmyhal. Vom discuta de aspecte care țin de securitatea regională în contextul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, vom aborda și eforturile noastre, ale României, în ceea ce privește tranzitul cerealelor ucrainene, pentru asigurarea accesului la hrană, din acest moment, la nivel mondial, dar și chestiuni care țin de agenda bilaterală, pentru protejarea fermierilor români și a drepturilor minorităților române în Ucraina”, a anunțat Marcel Ciolacu.
„Domnul premier e deja pe teritoriul României”, a mai precizat liderul de la Palatul Victoria.
De la ora 12:30 are loc întâmpinarea oficială a premierului Ucrainei, Denys Shmyhal, la Palatul Victoria. Apoi, urmează întrevedere tête-à-tête a prim-ministrului României cu Shmyhal.
De la 12:50 are loc întrevedere, în plen, a celor două delegații oficiale. La 13:20 e ceremonia de semnare a documentelor bilaterale. De la 13:35 sunt declarații comune de presă susținute de Marcel Ciolacu și omologul ucrainean.