Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, despre efectele secetei asupra culturilor, că avem suficient grâu pentru consum propriu şi pentru a exporta, iar în ceea ce priveşte culturile de porumb şi floarea soarelui, nu există motive de îngrijorare, pentru că există cantităţi suficiente astfel încât să putem avea asigurată hrana.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, despre situaţia generată de secetă, că în prezent se recoltează culturile şi analiza pe care o are Guvernul arată, din cifrele primite, că există grâu suficient. ”Analiza pe care o avem, din cifrele pe care le-am primit, rezultă foarte clar că avem suficient grâu pentru consum propriu, avem suficient grâu pentru însămânţat şi pentru alte nevoi şi activităţi unde se foloseşte şi avem grâu şi pentru a exporta”, a arătat Ciucă. Premierul a precizat că, în ceea ce priveşte culturile de porumb şi floarea soarelui, ”nu există motive de îngrijorare, pentru că există în baza datelor statistice cantităţi suficiente astfel încât să putem avea asigurată hrana”. ”Este în sarcina oricărui Guvern să se preocupe de asigurarea hranei, căldurii şi energiei, pe timp de iarnă, pentru cetăţenii României şi asta facem în momentul de faţă”, a mai spus premierul Ciucă.