Camera Deputaţilor a înfiinţat în 2013 Direcţia Social Media. Motivul invocat pentru apariţia acestei structuri este că vrea să ţină pasul cu vremurile şi cu noile tendinţe în comunicare şi să-i ţină pe cetăţeni informaţi.
Echipa Direcţiei are 14 angajaţi full time, plătiţi în medie cu peste 4.600 de lei, adică aproximativ o mie de euro, lunar. Cel mai mare salariu este de aproape 8 mii de lei, cel mai mic de 610 lei, lunar. În total, numai anul trecut, postacii de la Camera Deputaţilor ne-au costat peste 160 de mii de euro.
Evenimentul Zilei a verificat şi ce anume au făcut de aceşti bani. Jurnaliştii au descoperit că în primele 240 de zile ale acestui an, angajaţii au avut 193 de postări pe Facebook. Adică, mai puţin de una pe zi. Mai mult de jumătate dintre aceste postări nu au nicio legătură, însă, cu activitatea Camerei, ci sunt urări cu ocazia diverselor sărbători religioase: Paşte, Florii, Sf Ilie sau zile festive: Ziua Pământului şi Ziua Iei. Postările nu sunt nici extrem de complicate: cele mai multe conţin 2 rânduri de text şi o fotografie cu flori sau icoane.
Pe YouTube, Direcţia Social Media a urcat 461 de clipuri. Toate, fragmente din diversele intervenţii la tribună ale parlamentarilor.
Potrivit adresei trimise Evenimentului Zilei, Camera Deputaţilor consideră activitatea acestui Departament extrem de Eficientă.(CARTON 3) "În 4 ani de activitate, numărul utilizatorilor care accesează pagina de Facebook a instituţiei a cunoscut un trend ascendent. De la 1.000 în primul an, la 30.500 în prezent. Canalul de Youtube, oficial, a cunoscut o creştere de la 100 la 500 de utilizatori, cu peste 120 de mii de vizualizări."
Postările de pe Facebook ale Departamentului strâng doar câteva zeci de like-uri şi, în cele mai multe cazuri, atrag un val de comentarii negative la adresa parlamentarilor. Cea mai comentată postare a fost cea din luna martie, ce anunţa un stagiu de pregătire pentru tineri, în Parlament. Majoritatea internauţilor au dat la această postare mesaje de furie.
Directorul Departamentului este Alexandru Mazilu, 36 de ani, expert parlamentar al PSD, şi fostul soţ al Mădălinei Puşcalău Dobrovolschi, actualul purtător de cuvânt de la Cotroceni. Potrivit declaraţiei de avere, salariul lui de anul trecut a fost de 7.753 de lei, lunar.
Din echipă mai fac parte şi alţi consilieri parlamentari ai PSD şi foşti jurnalişti.
Conducerea Camerei Deputaţilor spune că salariile mari, de cel puţin 4.600 de lei, lunar, se justifică şi pentru că pe lângă postări, angajaţii Departamentului fac şi analiza internauţilor care accesează paginile de socializare ale deputaţilor şi dau o mână de ajutor şi pentru organizarea acţiunilor de PR ale instituţiei.