Politica· 1 min citire

Dragoș Pîslaru, despre legea salarizării: „Materialul apărut pe surse nu este un document oficial"

25 apr. 2026, 16:56
Actualizat: 25 apr. 2026, 16:56
Dragoș Pîslaru

Dragoș Pîslaru

Articol scris de Realitatea.NET
Sursă: realitatea.net

Dragoș Pîslaru, desemnat ministru interimar al Muncii, a transmis sâmbătă un mesaj public în care clarifică situația documentului privind salarizarea unitară apărut în spațiul public, precizând că acesta nu reprezintă o variantă oficială asumată de Guvern sau de minister.

„Materialul apărut «pe surse» nu este un document oficial, asumat de Guvern ori de Ministerul Muncii. El nu reflectă varianta finală, care va fi propusă spre adoptare", a transmis Pîslaru.

Potrivit acestuia, preluarea efectivă a mandatului va avea loc luni, după publicarea în Monitorul Oficial a decretelor semnate de președintele Nicușor Dan. După acest moment, promite transparență și dialog social în procesul de elaborare a legii.

Forma finală a legii salarizării unitare va fi realizată în colaborare cu Ministerul Finanțelor Publice și va ține cont de condițiile bugetar-fiscale existente. Pîslaru a făcut totodată un apel la calm, cerând tuturor actorilor implicați să evite escaladarea inutilă a tensiunilor.

„Forma finală va reflecta condițiile spațiului bugetar-fiscal existent și va fi realizată în strânsă colaborare cu Ministerul Finanțelor Publice.”, ascris Pîslaru.

„Salarizarea unitară joacă un rol fundamental pentru rezolvarea inechităților din sectorul public și pentru modernizarea sectorului public din România.", a conchis ministrul interimar.

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica