El a făcut referire şi la modul în care a fost prezentată în presă declaraţia ministrului Finanţelor privind fondurile pentru pensii-salarii şi acciza la carburant, spunând că Ioana Petrescu se confruntă în sfârşit cu "cum se interpretează la noi".
"Dacă citiţi ce a zis, a zis foarte bine. Eu ştiu ce a fost întrebată, dumneavoastră nu puteţi pune pe titlul ăla mare, galben, de la TV, tot ce a zis ministrul, ca să înţelegeţi exact ce a zis. Ideea e evident că avem bani de pensii şi salarii, dar orice schimbare a bugetului în sens negativ trebuie acopertită de undeva", a spus Ponta.
Premierul a explicat şi la ce anume s-a referit ministrul Finanţelor în cazul înjumătăţirii ratelor bancare, spunând că presa iarăşi nu vrea să urmărească atent, după ce jurnaliştii l-au întrebat cum comentează dacă înjumătăţirea ratelor rămâne pentru 2015-2016, în niciun caz pentru acest an, aşa cum s-a înţeles din declaraţia ministrului.
"Este pentru acest an, de la 1 iulie. Iarăşi nu vreţi să urmăriţi, Ministrul Finanţelor a explicat un lucru care este atât de tehnic încât nu încape (în titlul ştirilor - n.r.). De la 1 iulie se poate aplica acea înjumătăţire a ratei pe o perioadă de doi ani, creditul fiscal intră în vigoare din 2016, după doi ani, asta încerca să vă spună ministrul, dar nu are cum să vă spună în cuvinte foarte simple lucruri complicate. Încearcă şi ea, săraca, ce să facem...eu sunt traducătorul", a spus Ponta.
Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a fost citat, marţi, la Adevărul, afirmând că schema fiscală pentru restructurarea creditelor populaţiei, cunoscută ca electorată, va suferi modificări de calcul faţă de formula ministrului Bugerului, Liviu Voinea, şi va intra în vigoare începând cu anul 2016.
"Se va aplica, dar vreau să o supun dezbaterii atât cu băncile, cât şi cu mediul academic. Noul plan este să ajutăm pe cei cu venituri mici din 2016, am format un grup care să identifice orice posibilă problemă. Dacă sunt persoane cu venituri mici, e bine să fie ajutaţi înainte ca acest împrumut să de devină neperformant. Trebuie să fie mai puţin birocratică. Am mai schimbat formula domnului Voinea", a fost citatul prezentat al ministrului.
În luna februarie, premierul Victor Ponta a anunţat, la finalul discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional, că Guvernul va aplica un program de stimulare a consumului, care prevede reduceri de impozit pentru persoanele cu creditele restructurate, dar numai după expirarea perioadei de reeşalonare.
Guvernul estimează că această schemă de reduceri fiscale pentru populaţia cu venituri sub medie şi credite bancare ar putea duce la reeşalonarea împrumuturilor pentru aproape un milion de români, iar băncile ar putea reduce ratele la credite cu până la 4 miliarde de lei în 2014.
Agenţia MEDIAFAX anunţase, la 24 ianuarie, că Guvernul vrea să stimuleze consumul printr-un credit fiscal, sub forma unei reduceri acordate la plata impozitelor, pentru persoanele cu venituri sub medie care obţin de la bancă restructurarea creditelor, dar numai în condiţii stabilite de stat, cu prelungirea scadenţei până la doi ani.