"Dacă va fi Tăriceanu liderul PNL, ideea unui tandem are mult mai multă consistenţă", a spus Ponta la Antena 3.
Întrebat dacă există şi varianta în care el să candideze la Preşedinţie, iar Tăriceanu să fie premier, Ponta a răspuns că nu ştie dacă acesta îşi mai doreşte să conducă Guvernul, dar că nu îi este greu să îl mai vadă o dată prim-ministru, spre deosebire de liderul PNL, Crin Antonescu, pe care nu îl vedea niciodată ca ocupând funcţia de premier.