"Al doilea lucru pe care l-am decis, astăzi, este cel legat de alegerile locale în două tururi de scrutin. Cred că este cel mai important proces pentru comunitățile locale și e primul scrutin după manifestațiile cetățenești, de la finalul anului trecut. Una din revendicarile lor a fost revenirea la un proces electoral bazat pe două tururi de alegeri. Este o idee pe care am susținut-o fără rezerve. Din păcate, trebuie să mărturisesc și eu, și colegii mei că nu am avut numărul suficient de parlamentari pentru a o urni în Parlamentatul României.
Singura variantă realistă pentru a putea face această schimbare este adoptarea acestei prevederi printr-o OUG, motiv pentru care, în urma discuțiilor politice de astăzi, am ajuns la concluzia că trebuie să îi propunem premierului Cioloș să ia în considerare solicitările pe care societatea civilă le-a avut. Am încredere că prim-ministrul va rezista oricărei presiuni pe care o va face PSD ca această OUG să nu fie adoptată", a declarat Alina Gorghiu.
Copreședintele PNL a vorbit și despre nevoia adoptării unui pachet legislativ care să stimuleze creșterea demografică.
"Sunt multe idei pe care acest pachet legislativ le cuprinde, printre care faptul că riscăm o criză a forței de muncă active în România", a precizat Gorghiu.
Pe de altă parte, o rezoluție adoptată a fost cea care vizează 30% oameni noi pe liste la următoarele alegeri.
"Astăzi, în oferta noastră electorală, ne-am angajat ca cel puțin o treime din numărul candidaților propuși la alegerile locale să fie oameni noi, prin aceștia înțelegând persoane care nu au ocupat funcții administrative sau politice de prim-plan. Suntem chiar singurul partid care ia în serios acest lucru", a punctat Gorghiu.
Redăm integral conținutul rezoluției:
"Având în vedere semnificația deosebită a anului 2016, marcat de două runde de alegeri – locale și parlamentare – care presupun în fapt relegitimarea prin vot popular a celei mai mari părți a clasei politice;
Ținând seama de mesajul neechivoc al societății civile și opiniei publice de la finalul anului trecut în privința calității actului politic și administrativ, precum și al neîncrederii generalizate în actualii politicieni;
Remarcând necesitatea reformării reale a establishment-ului politic, în acord cu solicitările transmise din toate zonele societății românești;
Constantând datoria PNL de a fi partidul care își asumă responsabil inițiativa de a reîmprospăta relația de reprezentare și încredere dintre politician și cetățean;
Venind în întâmpinarea solicitărilor întemeiate de a stabili noi standarde în modul de a face politică, bazat pe transparență, integritate și onestitate;
Menționând faptul că PNL este promotorul criteriilor de integritate aplicabile atât politicienilor, cât și candidaților, fundamentate pe opțiunea populară în sprijinul statului de drept de la alegerile prezidențiale;
Exprimându-și deschiderea către toate segmentele din societate și susținerea pentru cei care doresc să se implice în bunul mers al comunităților lor:
Partidul Național Liberal își ia angajamentul ca cel puțin o treime din numărul candidaților propuși la alegerile locale și parlamentare din 2016 să fie oameni noi, care să nu fi deținut funcții politice și administrative de prim-plan.
Partidul Național Liberal consideră acest demers reprezintă încă un pas spre înnoirea necesară a celor care reprezintă cetățenii și invită cu această ocazie celelalte formațiuni politice să procedeze similar", se precizează într-un comunicat al PNL remis Realitatea.net.