Liberalii ieşeni susţin, potrivit unei rezoluţii adoptate duminică de către Delegaţia Permanentă a filialei, că Iaşiul avea nevoie de o voce parlamentară "viguroasă şi concertată", însă "PSD a ales calea facilă a neimplicării".
În aceeaşi rezoluţie, PNL Iaşi acuză PSD că a iniţiat războiul politic împotriva proiectelor judeţului şi ale PNL şi că, prin schimbarea vicepreşedintelui liberal al CJ, "PSD şi-a bătut joc de toate promisiunile USL".
"Ieşenii sunt cei care pierd prin decizia PSD de a genera acest război. Iaşiul are nevoie de dezvoltare, investiţii, salarii mai mari, locuri de muncă şi stabilitate politică. Delegaţia Permanentă a PNL Iaşi condamnă hotărât decizia PSD de a începe războiul politic şi de a întoarce Iaşiul în perioada 2008-2012, când, într-o atmosferă de conflict perpetuu, şi-a putut masca lipsa de realizări pentru acest oraş. Aşteptăm ca PSD să iasă din logica meschină a vânzării şi cumpărării de funcţii la nivel local şi, în spiritul USL, să sprijine proiectele pe care ni le-am asumat în faţa ieşenilor", se mai precizează în documentul adoptat de către membrii Delegaţiei Permanente a PNL Iaşi.
Totodată, PNL susţine că la Iaşi PDL a devenit "remorca PSD" şi că prin "negoţul de funcţii şi avantaje individuale" conducerea PDL Iaşi a devenit "soluţia imorală" a politicii locale.
"Nu mai există niciun motiv pentru oamenii care votează dreapta să voteze PDL, pentru că acest partid s-a predat cu funcţii şi bagaje la PSD", mai spun liberalii în rezoluţia Delegaţiei Permanente a filialei judeţene.
Vineri, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Iaşi, convocată de PSD şi PPDD, vicepreşedintele PNL al CJ, Victor Chirilă, a fost înlocuit din funcţie. În locul acestuia a fost ales liderul PPDD Iaşi, Alin Aivănoaei.
PSD şi PPDD dispun în CJ Iaşi de 18 mandate, cele două partide mai având nevoie de un vot pentru obţinerea majorităţii simple. Alin Aivănoaei a obţinut în final 20 de voturi.
PDL îl propusese pentru funcţia de vicepreşedinte al CJ pe Radu Ursanu, însă acesta a obţinut doar patru din cele şase voturi ale consilierilor PDL prezenţi la şedinţă, doi consilieri democrat-liberali votând alături şi PSD şi PPDD.
Sâmbătă, într-o conferinţă de presă, liderul PDL Iaşi, Gabriel Surdu, a spus că nu ştie cine sunt cei doi reprezentanţi ai PDL care au trădat la vot şi că va fi făcută o analiză internă.
Surse din cadrul filialei susţin că joi seară, în urma unei şedinţe de patru ore, PDL Iaşi ar fi decis să se retragă din sală în momentul votului din CJ, însă vineri dimineaţă, cu o oră înainte de reuniunea CJ, şeful PDL Iaşi le-ar fi cerut consilierilor să intre în sală şi să propună propriul candidat. La şedinţa de joi de la sediul PDL a participat şi vicepreşedintele regional al partidului, Ioan Bălan.