"Eu am vorbit cu liderul de grup de la Senat şi mi-a comunicat că doreşte să amânăm demararea acestui proces pentru că se află în proces de strângere de semnături. Reamintesc faptul că acest demers a fost pornit de o declaraţie a celor de la UNPR, la congresul de săptămâna trecută. În şedinţa BPN de săptămâna trecută am votat că vom susţine acest demers de revocare a preşedintelui Senatului”, a declarat liderul PNL din Senat, Ion Popa.
În acest context, Popa a spus că liberalii pun la dispoziţie voturile celor 56 de senatori PNL.
”Am strâns semnăturile de la toţi colegii din grup şi aşteptăm să vedem ce vor face cei de la UNPR, care practic au lansat acest subiect”, a adăugat Popa.
Popa a mai spus că PNL are o listă cu 53 de semnături pentru revocarea lui Călin Popescu Tăriceanu.
”Nu este vorba că PNL ia decizii în urma unor declaraţii. A fost vorba de declanşarea unui demers privind revocarea preşedintelui Senatului pe care am declarat că-l susţinem. El (demersul – n.r.) a pornit de la declaraţiile făcute în congresul UNPR. (...) Noi nu facem combinaţii politice pe această problemă, numai că am declarat şi susţinem în continuare acest demers. Am discutat cu liderul UNPR, a venit să mă informeze cu privire la decizia pe care au luat-o dânşii în şedinţă – să-mi ceară să amânăm declanşarea acestui proces (...) până îşi clarifică şi dânşii probleme din grup”, a mai declarat Ion Popa.
Liderul grupului PNL nu a putut preciza vreo încălcare gravă a Constituţiei sau regulamentului Senatului de către Călin Popescu Tăriceanu, care să ducă la revocarea sa din funcţie.
”Se ocupă colegii de la Comisia juridică. Eu nu sunt jurist. Nu-mi cereţi să vă dau amănunte legate de cererea de revocare şi de motivare”, a mai spus Popa.
El a precizat că lista PNL conţine şi semnătura fostului preşedinte al partidului, Crin Antonescu.
Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, anunţa, săptămâna trecută, că partidul său a strâns deja semnăturile necesare pentru demararea procesului de revocare a preşedintelui Senatului, precizând că aşteaptă însă şi răspunsul UNPR.
Grupul UNPR din Senat a discutat în această după-amiază pe această temă.
Revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului poate fi propusă la cererea a minimum o treime din numărul total al senatorilor, în cel puţin una dintre următoarele împrejurări: încalcă prevederile Constituţiei; încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Senatului ori ale Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului poate fi propusă şi de jumătate plus unu din numărul total al senatorilor. Propunerea de revocare se face în scris, sub semnătura iniţiatorilor, o singură dată într-o sesiune şi se depune la Biroul permanent care analizează, în prima sa şedinţă, îndeplinirea condiţiilor prevăzute şi decide, prin vot, introducerea acesteia în proiectul de ordine de zi a următoarei şedinţe de plen.