Nu s-a dat un vot, ci s-a depăşit termenul pentru dezbatere dincolo de care legea se consideră adoptată automat în prima cameră sesizată.
Acum, Tomac solicită majorităţii parlamentare să voteze iniţiativa în Camera Deputaţilor.
”(...) Corect ar fi ca săptămâna viitoare să avem pe ordinea de zi, în plenul Camerei Deputaților, această inițiativă legislativă pentru a da votul final pentru adoptarea acesteia. Abia atunci vor fi credibili în mesajele pe care le transmit zilele acestea referitoare la referendumul convocat pentru 6-7 octombrie”, a scris președintele PMP, pe Facebook.
În 2009 a avut loc un referendum consultativ pentru trecerea la Parlament unicameral și reducerea numărului de aleși. Acesta nu a produs automat efecte.
Legea de modificare a Constituţiei în sensul reducerii numărului de parlamentari ar urma să fie supusă din nou unui vot la referendum în cazul în care ar fi adoptată de Parlament.