Petre Daea urmează să revină la conducerea Ministerului Agriculturii după demisia lui Adrian Chesnoiu, colegul său de partid, vizat într-un dosar instrumentat de DNA.
„România se confruntă cu probleme serioase, e nevoie de un om de calibrul, nu neaparat de înălțimea domnului Daea” a spus ,arcel Ciolacu, miercuri.
Întrebat despre faptul că numele lui apare în dosarul DNA în care este acuzat fostul ministru - Adrian Chesnoiu, președintele PSD a spus: „Este o informație pe surse în acest moment. Eu nu cred. Domnul Daea a fost ministru de patru ori și nu cred că a încălcat vreodată legea".
„O să vă prezint in prima conferinta de presa viziunea mea”, a spus Petre Daea, după ce a primit susținerea PSD.
El a spus că preferă să aștepte ca premierul să-l accepte ca ministru și apoi șeful statului să semneze decretul de numire.
În prezent, interimatul la Ministerul Agriculturii e asigurat de Sorin Grindeanu, care e și ministrul Transporturilor.
Reamintim că social-democratul Adrian Chesnoiu și-a dat demisia din funcția ministru al Agriculturii, după ce procurorii anticorupție au decis punerea sa sub urmărire penală. Acest lucru s-a putut face după ce Camera Deputaților a aprobat cererea DNA de ridicare a imunității sale parlamentare, el fiind și deputat.
Adrian Chesnoiu e acuzat de abuz în serviciu și de instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.
Procurorii anticorupție susțin că Adrian Chesnoiu, în perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, în calitate de ministru „ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene”.