„În acest moment, 15 august, nu vorbim decât de locurile albastre, care sunt cam 10.000 în București, și vorbim de un regulament care este trecut prin Consiliul General în 2019 și care n-a fost aplicat, și care începe să fie aplicat, în sensul că un loc de parcare costă, există un tarif orar, 10 lei în zona 0, 5 lei în zona 1 și sunt câteva în zona 2 – 2,5 lei. Și pentru unele, și pentru altele există abonament, există abonament fără rezervare și abonament cu rezervare, pe care cetățenii, bucureștenii, pot să și-l ia de la Compania Municipală de Parking”, a declarat primarul Capitalei, luni seara, la un post TV.
„Nu ăsta este scopul, de a strânge bani din parcări. Scopul este de a elibera zone foarte aglomerate din Bucureşti, de a stimula oamenii să folosească transportul public, de a avea, implicit, un mediu mai curat", a subliniat Nicuşor Dan.
„Noi vorbim doar de locurile cele marcate cu albastru, care sunt în general în centrul orașului. Trebuie făcută diferența de locurile de parcare pe care le administrează sectoarele și care sunt în cartiere, și care au un cu totul și cu totul alt regim, bucureștenii îl știu foarte bine, în funcție de sector, există un tarif, există o posibilitate și acolo de rezervare”, a mai spus Nicușor Dan.
Nicuşor Dan a spus că, din 15 august, vor fi amendaţi toţi cei care parchează pe aşa-numitele "locurile albastre" din zona centrală a Capitalei şi nu plătesc, iar dacă problema persistă, vor fi blocate roţile.