”Atât eu, cât și aproape toți liderii de filială am semnat pentru 'Fără penali'. PNL a înaintat un proiect de lege care e în dezbatere parlamentară, în acest sens, și sprijinim și această inițiativă civică”, a declarat Ludovic Orban, la Realitatea TV.
Obiectivul principal al PNL în această sesiune parlamentară este să înceteze guvernarea actuală, spune liderul PNL, precizând că aceasta provoacă ”aproape un dezastru” în România. Liberalii vor depune o moțiune de cenzură în momentul în care vor exista ”cele mai bune condiții”; dacă disidenții PSD vor să-l dea jos pe Dragnea se pot asocia unei moțiuni de cenzură, completează acesta.
Ludovic Orban susține că ideea de a o numi pe Viorica Dăncilă președinte PSD în cazul înlăturării lui Dragnea din funcție este ”ridicolă”.
Ultima zi de negocieri în PSD, înainte de CEx. Cum se împart taberele, pe judeţe
”Mi s-a părut ridicolă ideea de a o pune pe Dăncilă președinte. Arată că e pseudodisidență, că e mai degrabă o reglare de conturi împotriva lui 'capo di tutti capi' care probabil le pune în pericol interesele. Dacă ei (social-democrații, n.r.) sunt multumiți de actualul Guvern înseamnă că nu se opun lui Dragnea. Liderii PSD se omoară între ei. Nu că m-ar deranja... Acest partid a blocat România, a alungat milioane de români din țară și nu mai are ce să caute la putere”, a afirmat șeful PNL.
Orban a subliniat că dacă liberalii vor depune o moțiune de cenzură, o vor depune împotriva actualului guvern și a ceea ce a generat acest guvern.
”Primul obiectiv este demiterea guvernului. Procedura de desemnare a unui nou guvern va naște negocieri și președintele va nominaliza candidatul de prim-ministru”, a completat el.