Patru partide au încheiat luni un acord în vederea formării unei coaliţii guvernamentale în Ţările de Jos, la 271 de zile după alegerile legislative din luna martie, informează agenţia de ştiri olandeză ANP, citând un purtător de cuvânt apropiat de negociatori, relatează Agerpres.
Acest deznodământ ar urma să-i permită premierului Mark Rutte (centru dreapta) să conducă guvernul pentru un al patrulea mandat.
Cele patru partide care au ajuns la acordul de formare a unei coaliţii sunt Partidul popular pentru libertate şi democraţie (VVD, centru-dreapta), al premierului la final de mandat, Democraţii 66 (D66, centru-stânga), formaţiunea de centru-dreapta Apelul Creştin-Democrat (CDA) şi conservatorii de la Uniunea creştină.