Asociaţia Administratorilor Publici din România este o organizaţie neguvernamentală, nonprofit, apolitică şi profesională, care are în componenţă 400 de city manageri (administratori publici) la nivel naţional şi care militează pentru profesionalizarea actului de guvernare locală, pentru trecerea de la simpla administrare, orientată spre gestionarea fondurilor limitate în raport cu nevoile şi proiectele locale, la un management public performant, de tipul ”citizens oriented”. AAPRO este membră a International City / County Management Association şi a UDITE (European Federation of Local Goverment Chief Executives). Menţionăm ca preşedintele AAPRO, domnul Marin Florea, va ocupa funcţia de vicepreşedinte al CNMR la nivel naţional pentru probleme specifice domeniului de activitate al Asociaţiei.
În ceea ce priveşte Federaţia Sindicală a Veterinarilor din România, aceasta este o organizaţie independentă faţă de administraţie sau grupuri politice care militează continuu pentru îmbunătătirea condiţiilor de viaţă a celor pe care îi reprezintă, pentru crearea de locuri de muncă, pentru o politică concordantă de venituri şi pentru stabilitate şi dezvoltare economică. Are în componenţa 46 de sindicate, reprezentând domenii de activitate diverse, atât din sectorul public, cât şi cel privat. De asemenea, este membră activă a unei centrale sindicale interprofesionale cu peste 20.000 de membri numită “CentralaCERES”, iar internaţional este afiliată la Federaţia Sindicatelor Europene din Agricultură şi Turism (E.F.F.A.T.) şi Federaţia Mondială a Lucrătorilor din Agricultură şi Alimentaţie (F.E.M.T.A.A.). Domnul Romeo Manea, Presedintele Federaţiei, va ocupa funcţia de vicepreşedinte al CNMR la nivel naţional pentru probleme specifice domeniului de activitate al FSVR.
Priorităţile şi planurile noilor membri vor fi incluse în Planul Naţional pentru Modernizarea României, urmând să fie susţinute şi duse la bun sfârşit în faţa tuturor factorilor responsabili.