Liberalii trebuie să discute atât cu PSD, cât și cu USR. Marcel Ciolacu - președintele PSD a declarat că cel mai probabil, astăzi, cei doi vor stabili o întâlnire. Sprijinul PSD, însă, nu este sigur. Iar al USR, chiar mai puțin probabil.
Guvernul Nicolae Ciucă va da testul Parlamentului joi, în mai puțin de o săptămână. Premierul desemnat are nevoie de susținerea majorității parlamentare, adică cel puțin 234 de voturi.
Calendarul învestirii Guvernului Ciucă
Sâmbătă - Discuții PNL - UDMR pe programul de guvernare
Luni/Marți - depunerea listei de miniștri și a programului de guvernare în Parlament
Miercuri - audierea miniștrilor propuși
Joi - votul de încredere în Parlament
Pentru investitrea Guvernului este nevoie de 234 de voturi. PNL are 134 de parlamentari, UDMR- 30 iar Minoritățile 18, în total 182 de voturi. Diferența de 50 de voturi poate veni de la PSD (157) sau USR (80) în funcție de cum se vor derula negocierile în următoarele zile.