Potrivit surselor DCNews, premierul pregătea o OUG prin care interdicția de a ocupa posturi în Guvern să fie extinsă la nivelul Parlamentului, pentru persoanele condamnate penal. O astfel de OUG ar fi fost votată în parlament de PNL și USR, alături de unii dintre parlamentarii Puterii nemulțumiți de echipa Dragnea-Tăriceanu.
Informațiile DCNews, venite pe surse politice credibile, sunt confirmate de motivarea CCR. La pagina 15 din motivarea CCR a deciziei 304 din 4 mai 2017, publicată în urmă cu două zile, CCR solicită următoarele:
”- Revine, aşadar, Parlamentului sarcina de a realiza o corelare necesară între condiţiile de acces în funcţia de membru al Guvernului şi cea de membru al Parlamentului, având în vedere, pe de o parte, compatibilitatea între cele două funcţii publice [art.71 alin.(2) şi art.105 alin.(1) din Constituţie] şi, pe de altă parte, exigenţa ca exponenţii celor două puteri ale statului să beneficieze de condiţii similare de acces în funcţie, evitându-se situaţia ca, deşi compatibile la nivel constituţional, cele două funcţii devin incompatibile prin efectul unei legislaţii infraconstituţionale, în sensul că legea impune condiţii suplimentare care le face de jure incompatibile a fi exercitate simultan.”