„Indiferent de cât de mare va fi criza, cineva o va deconta. Sunt foarte puțini politicieni care nu fac compromisuri doar ca să nu fie la guvernare. Există 3 categorii de probleme în fiecare partid, iar atunci oamenii care ies, se poziționează în propriul partid, față de partid. Asta pentru că vine rotativa și vor fi în discuție niște mandate. Nu foarte târziu, vin alegerile parlamentare și atunci e nevoie să fii pus pe listă. Majoritatea celor care sunt de pus pe lista, simt nevoia să iasă, încercând să dovedească electoratului lor că au valoare și înseamnă ceva. La PSD mai vezi câte unul care se cerată. Dar la ei e liniște. E mai multă linște decât în PNL. Președintele partidului va fi probabil premier. Dacă știi că unul va ajunge șef mare, nu-l deranjezi. Nicu Ciucă e acum pe cai mari, dar va cădea de pe ei. Atunci oamenii se joacă, pentru că nu va mai fi așa cu funcție mare. Poate fi și asta motivația. Este și motivația ierarhiei interne
A doua motivație este chiar problema din energie. Virgil Popescu e păstrat acolo de multă vreme, indiferent dacă a făcut sau nu greșeli mari. În politică exista premierul, dar și miniștrii, la care poți renunța destul de ușor, fără temerea că dărâmi guvernul. Foarte mulți din cei de la coaliție nu au fost fericiți să rămână pe funcție. Cred că e ceva mai mult decât dorința PNL de a-l ține acolo. Privatizări, gazele din Marea Neagră, el a liberalizat prețul la energie. Nu a fost făcut de el, ci la presiunea unor companii gigant din energie. El este acolo de pe vremea lui Orban, a scăpat și de Cîțu. Cineva îl ține de cam mult pe acest domn acolo. Din punct de vedere politic.
Motivul 3 este „dealul”. Politicienii deștepți nu merg la bal ca să danseze vals tot timpul. Îi văd cum ies pe unii care nu înțeleg cum merge jocul. Conflictul este bun, chiar și pentru țară. Prima categorie de teme sunt politice, iar mai apoi energie - politica legitimă. Nu e cel mai valoros om, dă-l la o parte și poate potolim electoratul și o soluție la energie.
Când vorbim de taxe și impozite PSD vorbește pe limba electroatului său, PNL se așează de cealaltă parte. Sunt convins că au avut discuții. Se ceartă, dar nu rămâne cu rîcă. Cu energia rămâne cu rîcă. Noi, când făceam ședințe de guvern, ne spuneam pe nume, dar când ieșeam public păstram o anumită decență. Nu-mi imaginez cum poți să întârzii la o intalire publică cu premierul, tu fiind ministru. PNL e cu apa la gură, și-au luat guvernul de la Orban, PSD are soluția alegerilor anticipate, deloc neglijabilă pentru ei. PSD nu are niciun motiv să nu vrea anticipate. Dacă președintele Iohannis va fi la NATO, PSD va declanșa alegerile anticipate. Am înțeles argumentele PSD de a intra la guvernare, deși eu îi sfătuiam să n-o facă. Au avut o poziție mai așezată. I-a prins războiul fiind la guvernare și le-a prins bine celor de la PSD. Totuși, e de pus mereu pe masă soluția anticipatelor”, a declarat Miron Mitrea în emisiunea „Culisele Puterii”.