„Negocierile s-au terminat de mult. În momentul în care PSD a cedat ANRE către PNL s-a terminat. Politica este despre putere. După ce se pune mâna pe putere, discutăm despre ce facem cu ea. Un politician bun o folosește pentru a face bine, pentru că așa crede și pentru că îi aduce voturi. Altul slab, nu. Toată lumea vorbește despre principii, în politică. Marcel a avut o mișcare deșteaptă, politic, dar a văzut și că Ciucă nu își controlează partidul. Miza o reprezintă Ministerul Transporturilor. Am bănuit că Boloș de la Fonduri Europene și-a făcut treaba, a fost al doilea ministru care a știut ce face, după Dan Nica. A adus bani în țară. El are probleme că PNRR a fost făcut praf de un om al lui Drulă. Sunt convins că s-au bătut palmele, dar linia a doua din PNL nu este fericită, pentru că nu câștigau nimic. Ciucă a avut o ședință de Birou Politic Executiv care a fost un scandal monstru, cu țipete și urlete, că nu dăm Transporturile și că să rămânem la protocol. A avut și PSD ședință, nu s-a discutat cine și ce. Pesediștii au încredere în Ciolacu și Paul Stănescu, pentru că sunt politicieni cu experiență. Ciucă e începător la PNL. Liberalii nu sunt de acord cu rămânerea pe loc, Grindeanu la Transporturi și Boloș la Fonduri Europene. Dar mie mi se pare corect. Grindeanu a cheltuit bani mai mult decât 5 miniștri la un loc. Boloș este bun. Pentru România e bine ca ei doi să rămână așa. Cele două ministere cu care faci politică în teritoriu sunt Transporturile și Ministerul Dezvoltării”, a declarat analistul politic.