„Sprijinim Ucraina de o manieră consistentă, iar faptul că, acum, armata lor a împotmolit ofensiva rusească se datorează, în primul rând eroismului soldaților ucraineni, dar și echipamentului militar NATO. Tot ceea ce vedeți ca element de succes ucrainean, sunt făcute cu echipament occidental. Drone, sisteme anti-rachetă, anti-tanc. Deci, vom continua să-i sprijinim pe ucraineni, având grijă, în același timp, să nu riscăm un conflict militar direct între NATO și Federația Rusă. Această linie este greu de menținut, dar o vom face, pentru că avem obligația să-i ajutăm pe ucraineni, și o vom face, dar avem și responsabilitatea să nu antrenăm Alianța într-un război cu Rusia, ceea ce ar însemna o escaladare de o gravitate deosebită.
„Federația Rusă ne-a obișnuit cu o retorică extrem de puțin credibilă”
Se jurau pe orice puteau că nu vor invada Ucraina, dar au făcut-o. Noi, în clipa de față, suntem extrem de uniți, extrem de puternici, am întărit flancul estic al NATO de o manieră fără precedent, aceasta fiind o formă de descurajare. Deci, vom continua să-i sprininim pe ucraineni militar, financiar și umanitar. Sunt singur că, atunci când ucrainenii vor izbândi în acest război, îi vom ajuta să se și reconstruiască și să-și reclădească țara distrusă de atacurile rusești”, a declarat Mircea Geoană pentru Realitatea PLUS.