Potrivit G4 media, în 2017, în perioada Revelionului, Drăghici a fost alături de soția lui și de un grup de prieteni în Punta Cana, Republica Dominicană. Cu toții s-au cazat la un hotel de 5 stele (INTRA POZE HOTEL), acolo unde o cameră cu vedere la piscină costă peste 7.000 de euro pe noapte, iar o cameră cu vedere la ocean – peste 12 mii de euro. Vacanța a costat în total peste 200.000 de lei din care 65.000 au fost plătiți din contul de subvenție de la stat al PSD și 138.000 din alt cont al PSD.
Iar în timp ce petrecea anul nou în Dominicană, fostul trezorier și-a trimis fetele și fosta soție, Cristiana, în vacanță în Singapore și Bali. PSD a plătit pentru acest sejur 70.300, potrivit documentelor din dosarul de la Tribunalul București.
Câteva luni mai târziu, în primăvara lui 2018, toată familia lui Mircea Drăghici a fost în vacanță în Cipru, tot la un hotelul de 5 stele. Împreună cu soția lui, Georgiana, cu cele două fiice, cumnata, fratele, mama, trei vecini, soacra, sora și soțul acesteia, Mircea Drăghici s-a bucurat de un sejur pentru care PSD a plătit peste 130.000 de lei. O cameră la același hotel costă până la 6.000 de euro pe noapte în perioada din an în care a mers și familia Drăghici.
Procurorii notează în documentele din dosar și că Mircea Drăghici a fost cazat pentru 2 săptămâni la un hotel din Tenerife în august 2018 și a cheltuit din banii PSD aproape 6.000 de euro. În această sumă nu a intrat însă cazarea, ci doar serviciile SPA, restaurantul și beach club-ul.
În urmă cu o lună, Mircea Drăghici și-a recunoscut faptele de deturnare și delapidare și a semnat acordul de recunoaștere a vinovăției. Pedeapsa primită a fost de 6 ani de închisoare. Aceasta se contopește însă, o alta, de 5 ani, din alt dosar privind cheltuielile făcute din subvenția primită de PSD de la stat. Prin urmare, Drăghici ar putea ispăși în jur de 4 ani de închisoare în cele două dosare.
PSD solicită acum recuperarea sumei de 710.000 de lei, bani cheltuiți ilegal de fostul trezorier al partidului, din contul de subvenție de la stat și dintr-un alt cont al PSD.