Aura Răducu a transmis şi un comunicat de presă în care menţionează că regretă că nu a avut şansa de a duce la bun sfârşit acţiunile pe care şi le propusese:
"La solicitarea domnului prim-ministru, îmi depun demisia din funcţia de ministru al fondurilor europene.Am acceptat să fac parte din această echipă guvernamentală cu gândul că voi reuşi să introduc o nouă abordare şi un nou tip de management în acest important domeniu al fondurilor europene.(...)
S-a realizat o bună planificare a acţiunilor ce se vor desfăşura în următoarea perioadă, astfel încât se estimează încheierea de contracte de peste 800 de milioane de euro în luna mai. Se va continua lansarea de cereri de proiecte, pentru a se ajunge la 80% lansări şi utilizarea a aproximativ 1,4 miliarde euro din fondurile primite ca avans de la UE.
Cine este în cursă pentru Ministerul Fondurilor Europene, după demisia lui Răducu
Mi-am dorit ca pe baza experienţei acumulate în peste 20 de ani de gestionare a programelor şi proiectelor europene, şi având în vedere schimbările dorite de societate, să ajut la întărirea capacităţii administrative a ministerului şi la dezvoltarea unei instituţii europene, capabile să asigure coordonarea şi implementarea programelor, corelarea lor cu politicile europene, cu nevoile şi programele naţionale, contribuind totodată la pregătirea României pentru Preşedinţia Consiliului UE in 2019.
Totuşi, având în vedere nemulţumirile domnului prim-ministru legate de obiectivele pe termen scurt privind activitatea mea, la cererea domniei sale, îmi depun demisia din funcţia de ministru al fondurilor europene.
Regret că nu am avut şansa de a duce la bun sfârşit acţiunile propusem, dar ramân un susţinător al politicii de coeziune, al principiilor europene şi al utilizării cât mai eficiente şi profesioniste a fondurilor europene pentru dezvoltarea economică şi socială a ţării. Numai o acţiune sustinută şi comună, într-un parteneriat real, poate duce la realizarea schimbărilor cerute de societatea romanească. Mulţumesc mult echipei cu care am venit şi care a depus eforturi în construirea unei noi abordări, precum şi celor care mi-au fost aproape din minister sau din societatea civilă", se arată în comunicat.