"În cazul în care o să apară o criză la iarnă, ceea ce nu exclud și nu va trebui să ne surprindă, populația din România nu va fi afectată în niciun fel. Avem scenarii și în niciunul dintre ele populația nu va fi afectată", a declarat ministrul delegat pentru Energie, informează Agerpres.
Astfel, gazele depozitate vor ajunge la finalul programului de stocare la un volum de 2,5 miliarde metri cubi (m.c.) față de 1,7 miliarde m.c., cât a estimat Autoritatea Națională de Reglementare în Energie că este necesar.
"Avem rezerve importante de păcură astfel încât unele centrale să treacă de pe consumul de gaz pe cel de păcură. În plus, avem un grad important de umplere al lacurilor de acumulare, deci suntem pregătiți să depășim orice situație poate să apară", a mai spus Răzvan Nicolescu.
Mai multe pe Agerpres.