''La iniţiativa premierului am stabilit o schemă de minimis, prin care vom acorda pentru irigaţii la energia electricã 32 de milioane de lei. În acest moment ce ne-a sosit la minister ca suprafeţe sunt 136.000 de hectare, afectate în proporţie 30-70% de secetă'', a afirmat ministrul Agriculturii.
El a precizat că nu a primit raportările din toată ţara. ''Chiar îmi spunea cineva în sală că în nordul ţării e secetă foarte serioasă şi încã nu au ajuns de acolo solicitările. Deci ne aşteptăm de acolo la suprafeţe mult mai importante'', a adăugat Irimescu.