„Pe 23 iulie aflăm candidatul şi pe 3 august avem Congresul. Ne dorim un Congres de lansare a candidatului. Eu văd Congresul ca pe un eveniment politic, punct, de prezentare a candidaturii. Eu mi-aş dori să fie un eveniment de lansare a candidatului, a programului politic. Suntem în calendar. Mai sunt de venit şi săptămâna aceasta. Hai să ne uităm marţi la rezultate. De pe 10 august începem să strângem semnăturile, asta înseamnă că trebuie să avem candidatul, pentru că mai sunt practic 100 de zile până la alegeri”, a afirmat Mihai Fifor, miercuri, la TVR 1.
Referitor la sondajele comandate de partid, secretarul general al PSD a explicat că Gabriela Firea a fost măsurată din punct de vedere al unei candidaturii la Primăria Generală a Capitalei, iar Viorica Dăncilă, din perspectiva preşedintelui formaţiunii. Pentru prezidenţiale au fost măsuraţi doar cei care au anunţat intenţia de a candida, respectiv Mihai Fifor, Eugen Teodorovici sau Mihai Fifor.
„Măsori primarul general al Capitalei, pentru că nu ai cum să îţi faci motorul partidului şi măsori preşedintele partidului. Se măsoară. Noi ştim la ora actuală care cum stă. Ştim preşedintele partidului, ştim Teodorovici, ştim Fifor, ştim Şerban Nicolae. Ca primar general al Capitalei. Noi nu am măsurat candidatul la prezidenţiale Gabriela Firea. Am măsurat-o pe doamna Dăncilă ca preşedinte de partid. Am măsurat candidaturile care şi-au anunţat intenţia de a candida. Eu zic că partidul e aşezat în momentul de faţă şi funcţionează normal în momentuld e faţă. Avem intenţia să mergem în teritoriu. Practic partidului îşi reia viaţa de partid aşa cum trebuia să fie. Se măsoară încredere pe personalităţi din polică, după care se fac sondajele pentru ce ar fi dacă ar candida, după care ar fi întrebarea deschisă ce ar fi dacă ar fi alegeri cu cine aţi vota. Haideţi să aşteptăm ziua de 23 iulie”, a completat Fifor, conform mediafax.ro.