"Doresc să transmit tuturor creștinilor de confesiune catolică sau protestantă un mesaj de pace, bucurie și liniște sufletească cu ocazia Învierii Domnului! Iar tuturor creștinilor ortodocși din România care sărbătoresc, astăzi, Floriile le doresc tuturor o zi cât mai frumoasă, petrecută alături de familie și de cei dragi!", arată premierul Victor Ponta.
În mesajul sau, prim-ministrul amintește că "sărbătoarea pascală este un moment de reflecție asupra tuturor valorilor creștine care însuflețesc națiunea română și întreaga Europă".
În acest context, Ponta susține că este important de amintit "aportul pozitiv pe care toate cultele religioase îl au" în societatea românească prin activitatea lor morală, educațională, socială si culturală.
"O societate este cu atât mai democratică cu cât este încurajată să-și asume nu doar propriile valori laice, ci și vocația spirituală definită prin libertate și toleranță religioasă. Sper ca sărbătorile pascale să va găsească sănătoși, uniți și cât mai optimiști. Sărbători fericite!", se mai arată în mesajul prim-ministrului.