"Traian Băsescu a ieşit azi şi a mai făcut să mai pierdem o zi de campanie. Traian Băsescu a omorât azi campania care putea să îl omoare pe Victor Ponta, povestea cu copiii. Se dezvolta o campanie în chestiunea declaraţiilor PSD-ului cu copiii lui Iohannis de-l zvânta pe Ponta. Era punctul lui vulnerabil. 25% dintre români nu au copii. A fost una dintre marile greşeli electorale. Dacă nu intervenea Traian Băsescu azi, Victor Ponta pierdea 10%. Era chiar şi pe electoratul lui. Pentru prima dată după 1990, s-a coborât campania electorală. În primul rând, era vorba de un om care nu i-a înjurat niciodată", a spus Cristoiu.
Ion Cristoiu a analizat şi greşelile de campanie electorală din interiorul PSD.
"Această temă pe care a pornit-o Daciana, că noi suntem familişti, avem o familie fericită, era o temă de campanie. Dacă vă uitaţi dincolo avem numai probleme: Iohannis nu are copii, Udrea e divorţată, Monica Macovei nu e măritată. Şi atunci Daciana s-a dus la televizor şi a spus că sunt o familie. Erau două planuri. Primul: "Eu, Ponta sunt familist, am şi tată-socru pe care îl respect". Celălalt plan: Şova a atacat-o şi pe Udrea. Şi ceilalţi candidaţi nu au copii. Traian Băsescu l-a salvat pe Ponta azi prin intervenţie. Era coborârea campaniei la un nivel la care nimeni nu a coborât. Era vorba de un Klaus Iohannis care câştiga. Ştafeta era Gabi Firea care era catastrofală. Ponta Vorbea de familie? Păi deschidea cutia pandorei legat de divorţul lui", a mai spus Cristoiu.
Purtătorul de cuvânt al campaniei prezidenţiale PSD, senatorul Gabriela Firea, a susţinut marţi, într-o conferinţă de presă la sediul PSD, că premierul Victor Ponta ”este un foarte bun familist, ceea ce din nefericire pentru el, Klaus Iohannis nu are această calitate”.
Întrebată dacă îi reproşează lui Iohannis faptul că nu ar fi ”un bun familist”, Firea a răspuns: ”Din punctul meu de vedere a fi un bun familist înseamnă nu doar a fi căsătorit, ci şi a avea copii. (...) Nu eşti un om complet fără să creşti un copil şi consider că mai ales acea afirmaţie pe care poate a făcut-o să spunem din greşeală, dar ea rămâne în spaţiul public, şi anume că neinvestind în educaţia copiilor a investit în imobiliare, domnul Iohannis practic a spus ceea ce gândea, că într-un fel pune mai mult preţ pe investiţia în imobiliare, decât în educaţia copiilor. M-am referit la faptul că Victor Ponta este un bun familist din această perspectivă, este căsătorit, are un băiat, Andrei, are o fetiţă, Irina, şi sunt convinsă că îşi mai doresc Daciana şi Victor copii şi eu le urez, ca mamă acum şi al treilea deja copilaş să mai aibă şi ei”.