Este o diferenţă între propunerile festiviste, pe Facebook şi propunerile totuşi argumentate şi discute şi cu Comisia şi cu Ministerul Finanţelor, să vedem impactul, a mai spus liderul social-democrat despre criticile venite dinspre PNL.
Liderul PSD a spus despre pachetul de măsuri pentru populaţie că săptămâna viitoare încep, pe segmente, să vină miniştrii cu Ordonanţe în şedinţa de Guvern.
”Este o diferenţă între propunerile festiviste, pe Facebook şi propunerile totuşi argumentate şi discute şi cu Comisia şi cu Ministerul Finanţelor, să vedem impactul, şi ne-am încadra, cu aceste vouchere de 50 de euro, la două luni, pentru persoane cu pensii sub 1.500 de lei şi voucherele pentru copii, pentru îmbrărcăminte şi rechizite, în funcţie de veniturile părinţilor, sau dacă sunt familii monoparmentale, şi le acoperim chiar cu fonduri europene, având voie până la aproape 700 de milioane de euro să venim cu acest pachet social, susţinut şi de Comisia Europeană”, a spus Marcel Ciolacu.
Liderul PSD a precizat că, fără să deranjeze pe nimeni, din PNL sau membru al coaliţiei, ”una este să venim cu un efort pe bugetul de stat şi una e să venim cu un mecanism, convenit şi cu Comisia Europeană, astfel încât să nu pierdem granturi şi bani europeni, pe exerciţiul financiar trecut”, el arătând că nu vrea să intre în detalii de ce avem acea absorbţie a fondurilor, dar ”ne uităm cine a fost la guvernare”.
Preşedintele PSD a precizat că ”a venit cu ceva sustenabil şi într-o coordonare cu Comisia Europeană şi, mai mult, în loc să pierdem nişte bani, vor fi folosiţi cu o destinaţie precisă, care aduc consum şi asta înseamnă că chiar şi în zona de inflaţie sunt anumite lucruri benefice”.