Acțiunea face parte din operațiunea Himera. Așadar, sunt noi rezultate concrete ale luptei cu traficanții pe care ministrul de interne, Cătălin Predoiu a cerut-o la nivelul MAI. Aceste acțiuni reprezintă doar o parte din munca depusă de instituțiile de ordine, respectiv din planul complex stabilit împotriva flagelului drogurilor.
Și purtătorul de cuvânt PNL, Ionuț Stroe, a subliniat că „există o luptă pornită cu toate forțele la nivelul MAI, există toleranță zero declarată drogurilor(...) rezultatele încep să apară, cel puțin acest plan complex al ministrului Cătălin Predoiu, de trei săptămâni de zile, care a declanșat această luptă cu traficanții, are rezultate".
Brigada de Combatere a Criminalității Organizate cu DIICOT a organizat aproape zilnic astfel de acțiuni de combatere a drogurilor în ultimele săptămâni după solicitarea ministrului Predoiu. Forțele de ordine au intervenit la Iași, Cluj, Constanța, Alba, Brăila, Neamț, Maramureș etc. Acțiunile au vizat atât combaterea consumului de droguri, cât și destructurarea unor rețele de distribuție.
Aceste acțiuni vor continua, dau asigurări oficialii. În perioada următoare vor continua aceste acțiuni pentru ca fenomenul să fie destructurat la un nivel mult mai ridicat.