"Am avut astăzi o întâlnire foarte interesantă cu domnul David Harris, președintele American Jewish Committee. Am constatat cu satisfacție, dar și cu oarecare surprindere, că reprezentanții comunităților evreiești din Statele Unite sunt la curent cu rolul activ al României în ceea ce privește combaterea oricărei forme de antisemitism, xenofobie sau #discriminare.
Domnul Harris a fost de asemenea plăcut impresionat de colaborarea dintre autoritățile române și organizațiile evreiești în realizarea proiectului Muzeului Holocaustului din #România. Am discutat însă și despre Parteneriatul Strategic dintre România și #SUA, iar în acest context ne-am propus să intensificăm dialogul transatlantic. În opinia mea, a fost o întâlnire bună pentru România!", a scris Dragnea, pe Facebook.