PNL și PSD nu au căzut de acord în privința primului premier care va conduce Executivul. De asemenea, majorarea pensiilor - deși nesemnificativă - pentru că aduce doar câtiva lei în buzunarele pensionarilor le da bătăi de cap celor care vor să conducă țara.
Premier de la PNL
Florin Cîțu - președintele PNL a declarat, joi seara, după negocierile cu PSD, că s-a agreat ca PNL să dea premierul.
„Aceasta a fost decizia partidului, mergem înainte cu decizia partidului. Eu am propus să se renunțe de două ori la acest mandat, eu l-am propus de două ori pe Nicolae Ciucă ca să deblocăm aceste negocieri. Eu zic că e o mare victorie ca partidul mai mic să aibă premierul.
Suntem la negocieri, eu cred că s-a agreat ca PNL să dea premierul. Eu așa cred, pentru că altfel nu am negocia. Am decis ca Nicolae Ciucă să conducă negocierile. Este singurul scenariu, premierul va fi de la PNL”, a spus Florin Cîțu.
Marcel Ciolacu: Am insistat pentru un premier de la PSD
PNL și PSD au stat trei ore la negocieri, joi seara, pentru a finaliza discuțiile pe programul de guvernare. La finalizarea discuțiilor, Marcel Ciolacu - președintele PSD a spus că partidele au stabilit ca joi România să aibă Guvern învestit.
„Joia viitoare, am negociat cu toţii, România trebuie să aibă Guvern. Încercăm să mergem cu un acord clar la Cotroceni, în care să se scrie cine este premierul şi până pe ce dată. Am insistat pentru un premier de la PSD. Vrem să construim un guvern funcțional. Vom continua aceste discuții. Mâine la ora 12.00 reluăm negocierile”, a declarat Marcel Ciolacu.