Proiectul permite Guvernului să emită ordonanţe în vacanţa parlamentară în 10 domenii de activitate, fiind introduse la comisia juridică şi posibilitatea ca Guvernul să modifice legea privind transportul în regim de taxi, trecerea CET-urilor din Constanţa şi Bucureşti la autorităţile locale, acordarea stimulentelor pentru culturile de plante energetice, înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Regimul vânătorii şi pescuitului sportiv, măsuri pentru realizarea variantelor ocolitoare ale oraşelor şi municipiilor, măsuri financiare pentru reducerea arieratelor pentru administratorul infrastructurii feroviare.
Reprezentanţii opoziţiei au criticat prevederile proiectului, arătând că se dă posibilitatea Guvernului să reglementeze domenii ale legilor organice, ceea ce contravine Constituţiei, astfel că vor contesta legea la Curtea Constituţională.
Deputatul PDL Mircea Toader a arătat că modificările la legea taximetriei se află la comisie în Parlament de doi ani şi este vorba de o bătălie între Ilfov şi Bucureşti, adăugând că nu este normal să se rezolve această problemă prin Guvern, şi nu prin Parlament. Toader a criticat şi prevederea ca Guvernul să emită ordonanţă în privinţa CET-urilor din Constanţa şi Bucureşti, arătând că ”Mazăre vrea şi portul, vrea şi centrala şi o să vrea şi Galaţiul”.
”Vă anunţ că parlamentarii PDLşi PNL vor contesta proiectul la Curtea Constituţională, pentru că noi considerăm că unele domenii sunt neconstituţionale”, a anunţat liderul deputaţilor PDL, Tinel Gheorghe.
Senatul a aprobat în 3 iunie proiectul de lege pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară, în domeniile Finanţe, Economie, Dezvoltare regională, Administraţie, Apărare, Sănătate, Muncă, Agricultură, Mediu, Fonduri Europene, Justiţie, Educaţie, Transporturi, Infrastructură.
Prin proiectul de lege, pe perioada vacanţei parlamentare, Guvernul îşi propune să emită ordonanţe în următoarele domenii: Finanţe Publice şi Economie, Dezvoltare regională şi Administraţie Publică, Apărare Naţională şi Afaceri Interne, Sănătate, muncă şi protecţie socială, Agricultură şi mediu, Fonduri Europene, Justiţie, Educaţie şi Cercetare şi Transporturi şi Infrastructură.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare şi urmează să fie adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Senatorii jurişti au adoptat şi un amendament, prin care au introdus, la capitolul Agricultură, abilitatea Guvernul de a modifica Legea nr. 191/2012, privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernul nr. 23/2010, privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor, caprinelor, ecvideelor şi bovinelor.
În plus, ei au eliminat din lege punctul trei de la Capitolul Fonduri Europene, care se referea la abilitatea Guvernului de a modifica şi completa Ordonanţa Guvernului nr. 64/2009, privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin legea nr. 362/2009, cu modificările ulterioare.Camera Deputaţilor este for decizional la acest proiect de lege.