Fostul premier Petre Roman a fost abordat de un protestatar la ieşirea din Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti, având un scurt schimb de replici cu acesta. Bărbatul îi cere socoteală fostului premier cu privire la dosarul Mineriadei, întrebându-l dacă îi pare rău pentru ce a făcut cât a fost şeful Executivului. „Hai, mă, băiete, lasă-mă”, îi răspunde Petre Roman. Protestatarii se aflau în aeroport în aşteptarea Avocatului Poporului Victor Ciorbea, care îşi încheie concediul în 30 octombrie, iar la întoarcere ar urma să analizeze sesizările pe tema OUG privind legile justiţiei.
Un grup de câţiva protestatari au fost luni seară pe Aeroportul „Henri Coandă” pentru a-l aştepta pe avocatul poporului, Victor Ciorbea. S-au întâlnit, în schimb, cu fostul premier Petre Roman, moment în care unul dintre protestatari l-a abordat, l-a întrebat ce face şi dacă îl mai cunoaşte.
Bărbatul îl întreabă la un moment dat pe Petre Roman de dosarul Mineriadei şi dacă îi pare rău pentru ce a făcut cât a fost premier.
„Şi cu acel dosar al Mineriadei, ce spuneţi, o să răspundeţi pentru acele fapte? Nu vă pare rău pentru ce aţi făcut cât aţi fost prim-ministru?”, l-a întrebat protestatarul.
„Eu să răspund?! Hai, mă, băiete, lasă-mă”, i-a răspuns fostul premier.
Protestatarul e replicat că va răspunde penal pentru faptele sale.
„Totuşi o să răspundeţi penal pentru acele fapte, că meritaţi să ajungeţi la puşcărie şi o să ajungeţi”, a spus bărbatul.
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Daniel Barbu, a fost şi el urmărit pe stradă duminică dimineaţă în timp ce îşi plimba câinele în zona Parcului Cişmigiu, de un bărbat care l-a acuzat că este o slugă a lui Liviu Dragnea şi că a fost pus să fure voturile. În replică, Barbu a spus că România nu poate fi schimbată prin mitocănie.
O întâmplare asemănătoare a avut loc la sfârşitul lunii septembrie şi cu preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, care a fost urmărit până acasă de un grup de protestatari, care i-au reproşat acestuia că face politica PSD.