Cei nouă lideri din Formatului București 9 (B9) vor discuta despre situația de securitate din regiunea Mării Negre provocată de invadarea Ucrainei de către Rusia.
„Am discutat astăzi cu Președintele Poloniei, Andrzej Duda, despre situația gravă de securitate din regiunea Mării Negre, ca urmare a acțiunilor Rusiei, care încalcă flagrant dreptul internațional. În consecință, am hotărât să organizăm vineri, 25 februarie, la Varșovia, un summit extraordinar al Formatului București 9 (B9), pentru a coordona răspunsul nostru și pentru a ne demonstra unitatea. Suntem alături de Ucraina!”, a transmis președintele.